Atacurile de panica vin cand nu te astepti, iar motivele sunt diverse, ele pot fi declansate de anumite circumstante, insa baza acestor atacuri este frica de moarte. Si frica de moarte este baza tuturor fricilor care exista.
Intr-o seara, stateam linistita si ma uitam la o emisiune de la televizor, era ceva cu o femeie insarcinata care din anumite cauze medicale a murit subit, am simtit ca incep sa ma simt tot mai agitata, insa nu am bagat prea mult in seama acest fapt. Emisunea deja se terminase, dar starea mea se inrautatea si am simtit cum de-odata nu mai pot respira, imi venea sa vomit, si parca era ca si cum ceva rau avea sa mi se intample. Evident ca pe moment nu am inteles acele reactii, insa mai apoi au inceput sa se tot repete, din ce in ce mai des si mai intens.
Traiam cu senzatia ca ceva rau o sa se intample cu mine.
Aveam 20 de ani, eram in perioada facultatii, in primul an mai exact. Dar in loc sa ma pot bucura de acea perioada, eu eram terifiata, terifiata de viata insasi si sufeream de atacuri de panica intense.
Nu puteam sa dorm noptile,imi era teama ca daca ma culc nu ma mai trezesc, ma cautam de orice boala, orice senzatie in corp o insuseam ca fiind ceva grav. Am mers de cateva ori si la urgente, insa evident ca nu era nimic grav. Imi spuneam pe atunci ca nu doresc la nimeni sa treaca prin asa ceva, ma simteam atat de jos si de mizerabil.
Ce am facut in acele momente?
Cel mai important este ca am incercat sa le explic oamenilor apropiati prin ceea ce trec, poate ca nu mereu ma intelegeau si chiar daca stiau ca eu nu am nimic, ei erau acolo sa ma sustina cu tot ce puteau. Intradevar acesti oameni erau foarte putini, numarati pe degete cred ca 4 sau 5 maxim, insa aveam pe cineva la care sa apelez in acele faze de rau.
Seara de seara, ma puneam in pat si ascultam fie meditatii ghidate, fie muzica de relaxare. Alcoolul il evitam cu desavarsire, iar alimentatia era oricum ok, pentru ca sincer nici pofta de mancare nu prea aveam si incercam sa mananc sanatos.
Atacurile de panica nu se vindeca peste noapte.
Aproape 3 ani mi-a luat lucrul cu mine ca sa ajung in faza in care sa recunosc un atac si sa il las sa treaca, fara sa ma mai afecteze, si am ajuns sa le controlez, ca mai apoi sa dispara de tot. Totusi uitandu-ma inapoi imi dau seama ca am avut o mare dorinta sa ma vindec, si zi de zi faceam tot ceea ce aveam de facut ca sa ies din acele stari. Nu a fost usor, uneori ma gandeam daca o sa ma mai fac bine vreodata....Si ce este interesant, vazand toate lucrurile astea din afara, ca in momentul panicii mintea crede ca i se intampla ceva rau, dar defapt sufletul tau stie ca tu o sa fii bine si ca nu patesti nimic. In acea perioada a vietii am incercat cat mai mult sa ma conectez cu natura, sa fac respiratii ( atunci cand nu aveam atacuri ), am citit si povestile altor oameni care se confruntau cu aceeasi problema ca a mea. Vroiam sa imi inteleg cat mai mult starile si de unde provin ele...
Dupa mult timp am inteles ca m-au ajutat sa ma duc mai mult in interiorul meu!
Noi mereu cautam lucruri,validare si fericire inafara noastra. Fara a stii cat de important este ca in universul nostru interior sa fie armonie si echilibru.
Trebuie neapart sa mentionez ca vindecarea atacurilor de panica, nu mereu merge mana in mana cu vindecarea friciilor. Este foarte posibil ca atacurile de panica sa dispara, insa fricile tale sa ramana adanc inradacinate si poate pe parcusul vietii, alte frici si anxietati noi sa mai apara fara ca tu nici sa nu stii ca ele ar exista in tine.
Dar DA! Atacurile de panica sa vindeca cu siguranta!
In cat timp? Asta depinde doar de noi. Acum aproximativ 10 ani era mai greu sa apelezi la un psiholog, insa acum e mai facil si multe site-uri ofera ajutor de specialitate chiar si gratuit. Eu am folosit uneltele care mi-au fost mie la indemana si am urmat pasii mei proprii si personali. Insa tu poti sa iti urmezi proprii tai pasi si sa stii ca timpul de vindecare este in mainile tale. Si deasemenea, odata ce atacurile de panica au disparut, asta nu inseamna ca lucrul cu tine a luat sfarsit. Noi invatam si evoulam toata viata noastra si asta este superb pentru ca avem un potetial urias.
Eu am ajuns sa consider ca toate lucrurile de genul frica, anxietate, depresie, panica, frustrari, lacomie, ura, agresivitate, competitia cu ceilalti, dorinta de a face rau, si toate emotiile si comportamentele distructive vin din natura egoului si din faptul ca omul nu se cunoaste destul de bine pe sine. Insa, cred ca avem suficient timp sa ne rafinam si developam si sa trecem la o stare mai elevata. Tine doar de noi sa ne armonizam universul nostru interior! Iar apoi sunt sigura ca si lumea exterioara se v-a armoniza pe masura,iar suferinta v-a fi diminuata considerabil sau chiar inexistenta. Tu ce crezi? ☺️
